duminică, 30 noiembrie 2014

O anumită specie de pensionari nesimțiți

 
Teoretic, cu cât îmbătrânești cică devii mai înțelept. Practic, pentru o anumită specie de pensionari din București chestia cu înaintatul în vârstă nu este similară cu înțelepciunea, ci cu nesimțirea. Nu vrea să generalizez. Există și pensionari bucureșteni cu mult bun simț și înțelepciune. Totuși, nu știu cum se face, dar eu am de-a face, în majoritatea cazurilor, doar cu nesimțiți.

Să exemplific:  Am fost luni la medicul de familie, pentru un consult și pentru eliberarea unei rețete compensate. Am fost la clinica din imagine, Ixia, care e aproape de mine. Medicamentele pe care le luasem cu o lună înainte urmau să se termine în 6 zile. Am sunat din timp, pentru o PROGRAMARE la prima oră, ca să pot ajunge în timp util la serviciu. Spre surprinderea mea, cei de la Ixia m-au programat peste 10 zile, la ora 09.15. N-am zis nimic. Am acceptat. Ideea e că mi s-au terminat medicamentele (iau niște pastile pentru reducerea cefei de porc din sânge) și a trebuit să mă duc la farmacie să-mi cumpăr la liber alte medicamente pentru zilele rămase până la eliberarea noii rețete compensate. Buuun. Ajung luni la medic, la 09.14. Doctorița avea pe cineva la consultație. În camera de așteptare, erau 5 pensionari, 3 femei și doi bărbați. Niciunul nu arăta a fi grav bolnav. Sau să fi făcut vreo criză de ceva. Fac precizarea asta pentru că în cazul unei URGENȚE, pacientul respectiv are prioritate în fața celui care are PROGRAMARE. Repet, pensionarii mei erau veseli, haioși, doi dintre ei chiar flirtau. După 10 minute, iese pacientul din cabinet. Dau să mă ridic să intru, dar nu pot. O pensionară care stătea lângă ușa cabinetului a fost mai sprintenă și a intrat înaintea mea. N-am zis nimic. O fi avut programare - mi-am zis în gând. După 15 minute, iese. Mă ridic să intru eu, dar mi-o ia înainte pensionarul acela haios, care flirta cu o septuagenară. Mă enervez. Îmi mușc limba, ca să mă calmez. Mă duc la recepție și întreb de ce nu intru la consultație, în contextul în care trecuseră deja 35 de minute peste ora pe care eu o obținusem ca PROGRAMARE în urmă cu 10 zile. "Dânșii sunt urgențe", mi-a răspuns recepționera. "Adică pensionarii aceștia care râd, glumesc, flirtează și își dau întâlniri sunt urgențe medicale?", am întrebat eu. Recepționera a ridicat din umeri a neputință. Eu m-am enervat și mai tare. În momentul în care a ieșit pensionarul de la consultație, se ridicaseră alți doi pensionari care vroiau să intre înaintea mea. Ia ghiciți cine a intrat???

În general, mă consider un om politicos și civilizat. Totuși, când văd multă NESIMȚIRE mă enervez, iar eu când mă enervez nu e bine să fii tu ăla care mă enervează. Consultația mea a durat cam 7 minute, timp în care mi-a fost scrisă și rețeta compensată.

Clinica IXIA e manageriată de un fost coleg de la Cotidianul, care a terminat medicina, dar s-a făcut jurnalist. Între timp, s-a reprofilat. Nu aș fi scris această postare, dacă ceea ce mi s-a întâmplat mie nu i se întâmpla și soției, care a fost cu Ioana la consult tot cu PROGRAMARE.


După ce am primit rețeta, am fost la farmacie să iau medicamentele. La coadă la farmacie am dat peste un alt pensionar nesimțit. Fiind deja nervos, ăstuia i-am făcut și poze. Vedeți plasa aia de medicamente? Ei bine, imaginați-vă că omul ăsta a luat vreo 8-9 rețete. Adică vreo 8-9 plase din acestea pe care le-a băgat în plasa de rafie, care se vede în poza de mai jos.



Cât credeți că a stat să umple plasa asta de rafie? Doar 25 de minute. Mi se urcase sângele la cap. 45 de minute așteptate la medicul de familie plus alte 30 la rând la medicamente, s-au adunat suficient de multe ca să se strângă de o întârziere bună la serviciu. Ăsta cu plasa de medicamente avea o față de alcoolist. Dublu rafinat. Cred că făcea și el niște comisioane pentru alți pensionari, că nu cred că își lua pentru el 9 rețete.

M-am enervat din nou. Alcoolistul ăsta nu a înțeles motivul. I-am explicat că dacă eu nu ajung la serviciu, loc care generează taxe și impozite care merg în fondul lui de pensii, el nu-și mai ia pensia.

Repet, nu generalizez. Nu vreau să-i supăr pe pensionari cu bun simț. Vreau doar să atrag atenția asupra acestei specii de pensionari nesimțiți, care au impresia că totul li se cuvine.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu