vineri, 17 aprilie 2015

1 an de IOANA

S-a născut în joia mare, în săptămâna Paștelui. S-a grăbit. A venit cu două săptămâni  mai devreme. A vrut să ne facă cea mai mare bucurie. Și a reușit. Când am văzut-o prima dată, într-un acvariu cu alți bebeluși, mi s-au înmuiat picioarele. Apoi am luat-o în brațe. În acele momente am trăit niște clipe unice, despre care habar n-aveam că pot exista. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate momentele astea și pentru celelalte pe care știu sigur că ni le-a rezervat ;)

După doar câteva zile, am adus-o acasă. Era ca un bibelou viu. Nici nu o auzeam când doarme. Ne bucuram când tresărea.

Aici avea 12 zile și a fost a doua ei ieșire afară. În parc, în Cișmigiu.

Aici deja aveam câteva săptămâni și reușisem să facem obrăjori.


Obrăjorii au crescut, ochii au rămas albaștri, exact cum îi are mami și buni Lili.
Primul ei brad. Pe lângă globurile luate de la IKEA, Ioana a primit un glob special de la nașa Simona.

Asta e o poză dragă mie. E făcut-o într-o sâmbătă dimineața. Ioana stătea pe burta mea.

Aici e împreună cu jucăriile ei dragi - Minnie, pe care a primit-o de la nași, ursulețul portocaliu, pe care l-a primit de la Miriam, iar chestiile alea verzi sunt de la IKEA. Ce nu se vede aici e o pisicuță, pe care am cumpărat-o cu acest țarc de joacă, cu care adoarme molfăindu-i coada.

Primul selfie cu nașii.

Asta e una dintre pozele recente. E mare acum. Se ridică singură în picioare, se sprijină de masă, de bibliotecă. Deja a devorat-o un set de cărți.

Nu știu când a trecut primul an.
Aproape că am uitat primele nopți petrecute cu ea, când ne trezeam și eu și consoarta din două în două ore ca să-i dăm să mânânce.
Am uitat și de nopțile când colicii nu ne lăsau în pace, când Ioana plângea de trezea tot cartierul.
N-o să uit prima noapte în care a sughițat. Un sughiț incredibil. Pur și simplu o mână de 3 kile jumate de carne sughița într-un mod incredibil pentru mine, care m-a speriat la maximum. Atunci, ascultând de sfatul lui Mihnea (apropo, La mulți ani!, azi e ziua lui), i-am dat o picătură de lămâie. I-a trecut sughițul pe loc, dar cât și cum a putut să plângă după aceea.... mi-a rupt inima pentru câteva minute.
Apoi, a urmat botezul, pe 12 iulie. Pentru prima dată în viața mea am văzut cum popa a intrat în altar cu o fetiță - Ioana mea. Cică a primit o binecuvântare în plus. Înseamnă că e norocoasă.
Un an de zile numai eu i-am făcut băiță. Ultima, în această dimineață.
Ne-am bucurat împreună, toți 3, de prima lună de viață, de primul Crăciun, de primul Revelion, de primul Sfântul Ion, de primul Paște și acum de primul AN. Sper să ne bucurăm în continuare, toți 3, mulți ani înainte, alături de cei dragi!

La mulți ani, Ioana!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu